0161

titlu: Nume de artisti
subtitlu: ce se intampla cand artisti ajung sa ne lumineze ca niste firme

Am intrat intr-o epoca glaciara unde cool-ul generalizat ingheata succesul aproape instant. Odata inmagazinat, e mai usor de vazut, de recuperat, mai usor de apucat si usor de canonizat reusita pe piata valorilor. Aceasta rubrica cauta in fiecare manifestare culturala o reclama ascunsa la un nou program de fitness cultural intr-o epoca a coolerelii aprofundate.

Ce inseamna sa reusesti si ce sa intampla cand ai reusit? Daca te recunoaste lumea inseamna oare ca ai reusit? Vrei ca lumea sa te recunoasca pur si simplu sau sa vada in tine o marca inregistrata. Da putem spune ca artistii contemporani romani au inceput sa devina niste brand-uri vii. Speculatiile mele se bazeaza pe o lucrare facuta de Claudiu Cobilanschi la Noaptea Galeriilor si prezentata la Ota cu numele de Optical Character Recognition 09. El a recreat semnaturi de artisti folosind fonturi ultra-celebre si recognoscibile asociate cu marile firme, brand-uri si corporatii ale caror servicii si produse de care nu mai putem scapa. Cu mici exceptii este vorba de aristi tineri si in genere aristi din Bucuresti. Lista poate fi mai lunga, dar ceva imi spune ca raportul dintre nume de aristi si firmele propriuzise este si el semnificativ. Chiar daca ei sunt cunoscuti pe scena de arta contemporana romaneasca, multi poate au auzit doar de numele lor. Mircea Cantor este MTV, Ionica Grigorescu = Cartoon Network, Gorzo = E-bay, Matei Bejenaru = Star Wars, Gontz = YouTube, Alexandra Croitoru = Coca-Cola, Vlad Nanca = Walt Disney, Ioji Kiraly = IBM, Perjovschi = Google.

Probabil ca marele public nu poate nici acum sa le atribuie artistilor de mai sus lucrari, sau sa recunoasca diferente de stil sau de continut intre ei. Dar asta poate ca nici nu conteaza, important e ca odata asociati de Claudiu Cobilanschi cu marile brand-uri putem trage niste concluzii la prima mana. Nu e nevoie sa avem piata de arta in Romania, nu avem nevoie de o clasificare bazata pe cota financiara, sau de rating. Nici nu trebuie sa citesti CV-uri interminabile ca sa poti valorifica.

Cobilanschi a ajuns sa se foloseasca stickere si tricouri profitand practic de nume relativ cunoscute pentru a le transforma in versiuni celebre ale unor brand-uri si mai celebre. Efectele acestei suprapuneri sunt multiple si importante pentru noi in cazul de fata. Ar fi bine sa nu vedem in ele doar o remarca cu un usor iz profetic referitoare la rolul de superstar al artistului in domeniul culturii din Romania. Eu zic ca trebuie sa privim aceste afirmatii referitoare la brand-urile artistilor cu un aer aproape fatalist. Fuziunea dintre produs si nume este atat de mare incat practic nu mai exista surprize cu privire la numele vazut. Daca ti-ai dat seama care ii e rostul nu are rost sa mai vrei altceva. Odata identificat sti ca dai la sigur. Se mai intampla ceva, chiar daca sunt ultra-familiare, marile brand-uri sunt extrem de ne-prietenoase. Chiar daca detin un capital financiar urias, au din pacate un capital simbolic foarte scazut. La nivel karmic numele globale sunt la pamant. Toti consuma si folosesc marile branduri chiar daca le condamna si repudieza de cate ori au ocazia. Toti stiu ca marile branduri nu se sustin decat pe sine si nu au alt scop decat propria lor dominatie globala. Nu numai atat dar au si mari probleme de convietuire. Vor exclusivitate si vor sa parceleze teritoriile intr-o maniera neocoloniala. Si cu toate astea nu poti trai parca fara ele, te-ai obisnuit atat de mult cu ce iti ofera ele, le folosesti mai tot timpul(vezi numai cate linkuri la YouTube primesti zilnic si cate search-uri pe Google), deci sti sigur ca nu vei scapa niciodata de ele.

Prefer sa vad in lucrarea lui Cobilanschi mai curand imaginea unei celebritati artistice care vine intotdeuna la pachet, cu o eticheta care nu o mai poti altera. O eticheta pusa de un public care nu are control asupra productiei aristice si nici rabdarea sa o descifreze. O eticheta mentinuta atat de artisti insasi cat si de galeriile si curatorii co-interesati. Chiar si institutiile si institutele care se incununeaza cu sucesul lor, ajung sa intareasca brand-ul artistic, sa incurajeze marca personala, trasandu-i noi functii culturale dominante. E gresit sa credem ca institutiile fac munca de sustinere. Ele nu fac decat munca de ascociere in genere, intretinandu-si autoritatea prin selectie si sutinere aposteriori. Sustin un brand de artist atunci cand aceasta a fost deja recunoscut de altcineva si lansat de o campanie anterioara. Uneori brand-ul artistic poate sa produca schimbari majore, poate schimba decizii. Un nume respectat este si un nume care inspira teama, un nume care poate sa blocheze decizii gresite si abuzuri de putere.

Marea lansare este insa nu pe piata valorilor bursiere ci in universul culturii pop. Acolo totul se simplifica si totul pare un best off citat din presa locala care preia stirea din presa internationala bazata tot pe presa locala. MTV-Mircea Cantor este un canal de muzica la televizor cu un succes enorm, producand poate cea mai tangibila forma de arta. Star Wars-Matei Bejenaru face trimiteri la universul lui George Lucas. Bienala Periferic din Iasi – visul unui singur om? Cartoon Network-Ionica Grigorescu canalul tv care a devenit referinta totala pentru toate varstele. Oricand putem da citate oricand si extrage ceva din serialul preferat devenit lectura vizuala obligatorie pentru mici si mari. Walt Disney-Vlad Nanca industria copilariei edulcorate care a dat lectii non stop multor generatii.

E-bay-Gorzo vanzari in Euro anuntate de Sotheby’s. Google-Perjovschi e marele motor de cautare care devine aproape automat pagina de start, imposibil de modificat si anulat. Gontz era sinonim cu vj-ingul, si Sptv incarca filmulete video pofticios ca un proto-YouTube. Si tot asa. Chiar daca nu fac parte din mainstream-ul corporat, aceste analogii elementare demonstreaza cat de usor pot devenii artisti o incantatie culturala pop si un brand usor de memorat in istoria artei contemporane.

stefan tiron megatron