Despre CNDB si adevarata prietenie
Se fac planuri, dansatorii plang, curg imaginile cu dezastrul, peretii sunt negri, se transmit condoleante, ministerul suspina, Opereta este de-zo-la-ta, schela se inalta, Caramitrul isi sterge lacrima sacrificata pe obrazul societar, paznicii aduna tristi mucurile de tigara, cutiile de bere se incoloneaza spre al patrulea parastas, umbrele se astern peste dansul romanesc in ritmuri de milonga, coregrafii au amortit, candidatii blufeaza, suntem sustinuti de la Paris si Oslo, teatrul romanesc are usa inchisa, gardurile cresc cu parere de rau si e atat de gol in jur...
CNDB isi muta toata deschiderea intr-o camaruta in fostul UTC, scrisorile de amor institutional nu sosesc la timp, parcarea se scumpeste, sediul este intabulat de prietenul de altadata. Ce te faci, ce (mai) e de facut, cand totul se prabuseste?
ParadisGaraj este strainul prietenos, mana de ajutor intinsa cand nimeni nu este imprejur, solidaritatea onesta, resursa providentiala, sinceritatea intruchipata, imprumutul naiv si zambetul fostei prietene. ParadisGaraj vede in CNDB ceea ce nu a reusit sa fie niciodata, priveste cu respect si admiratie la geamurile luminoase si oamenii care se vad prin ele. Din fostul nostru sediu, la fel de alb si curat, din poarta - CNDB-ul s-a vazut intotdeauna aureolat de lumina Apusului. Era certitudinea ca acolo este experienta adevarata, spectacolul complet, performance-ul unde Paradisul si-a cautat intotdeauna locul. Pe bancile Centrului s-au asezat sperantele, acolo au invatat toti prietenii nostri sa caute ceea ce nu gaseau. Au venit, ne-au povestit si ne-au convins sa fim aproape, sa ne facem utili, sa fim atenti la cele infaptuite acolo, sa punem umarul cand e nevoie.
L-am ajutat pe Perjovschi cand nimeni nu-l mai voia, ne-a ajutat la randul nostru cand nimeni nu-l mai voia, ne-am transformat in kunsthalle cand Bienalei nu i-a ajuns Garajul, am vandut gogosile paradisiace pe bani grei, am hranit ursii care ne amenintau Zmeura de Aur, pe scurt am fost acolo cand toti erau in alta parte.
CNDB ne trebuie in continuare. Este pentru Paradis ca vecinul de peste gard caruia ii sari in ajutor cand si-a dat foc la casa. Si noi am gresit, si noi am fost salvati, si noi - acum, la randul nostru - punem mana, la greu. Credem in punerea la comun a resurselor, stim ce inseamna spatiul si agenda comuna, prin noi insine vom reusi.
Echipa de evacuare a ParadisGaraj, alcatuire informala de criza, isi face datoria de constiinta in a se pune la dispozitia Centrului National al Dansului pentru ultimul drum catre UTC. Suntem putini dar vom face tot ce ne sta in caracter ca evacuarea prietenilor sa fie cat mai rapida. Cu fiecare cutie deplasata, cu fiecare Birou dezmembrat, cu fiecare atelier transformat, visul Paradisului pe scena de arta contemporana prinde fiinta. Fiecare serviciu pe care il putem face, venind in intampinarea momentelor de singuratate, este o declaratie de intentie de care se poate si se va folosi, pana la urma, toata lumea. Evacuarea ne paste pe toti, nu lasati invidia sa va cuprinda cand nu e momentul: CNDB-ul ramane fara spatiu, scaunele sunt in drum, spectacolul e in strada pentru prima data - e nevoie de noi pentru prima oara, vom fi acolo unde este nevoie.
Echipa de evacuare a ParadisGaraj asteapta sa fie chemata din clipa in clipa, nimic nu e pierdut inca!
