0367

ADUCETZI-VA CIORAPII IMPUTITI LA PARADIS GARAJ si o sa ii spalam, uscam si parfumam aromaterapeutic impreuna!!!

In anii 30' Gheorghe Orwell zicea "Adevaratul secret al distinctiilor de clasa in Occident e exprimat prin trei cuvinte infioratoare... clasele de jos put." 

Normele olfactive dicteaza si azi felurite tipuri de discriminare rasiala, etnica sau de clasa. Minoritatile, emigrantii, azilantii si toti indezirabilii devin rapid urat-mirositori pentru nasul majoritatii. O majoritate care se simte aproape inodora, fara miros propriu, curatita, parfumata si sanatoasa. "Bai imputitule!" este o injuratura care se bazeaza pe o ierarhie a spalatului, igienei corporale si parfumatului din belsug. Parfumul si detergentul fin sunt apanajul claselor superioare care reusesc sa isi aleaga mirosul potrivit (in functie de ordinea spalatului, epilatului, orele zilei, etc) si sa isi mascheze mirosul propriului corp cu ajutorul unei chimii sintetice semnate de artistii bunelor maniere olfactive. 

In trecut anti-semitismul in Polonia si in alte tari din estul europei era exprimat prin scarba fata de mirosul usturoiului. Mirosul facea jocul murdar al discriminarii si prejudecatilor. Si in America emigrantii italieni sau est-europeni veniti din zonele cele mai sarace ale continentului European au fost imediat etichetati ca "put a usturoi", ca sunt niste nespalati si imputiti. Din start noii veniti au fost discriminati olfactiv de restul populatiei civilizate asezate (nu cu mult timp inainte) pe coasta de est si au fost carantinati ca prost-crescuti, sarantoci, "mancatori de ustori". Sa fi puturos si sa puti sunt practic injuriile si blestemele societatii industriale, hiperactive, igienizate si speriate de mirosurile alungate la marginea bideului si masinii de spalat. 

Chiar si in societatile democratice, nasul e folosit in continuare ca un fel de detector infailibil al mizeriei, imputiciunii, saraciei si jegului. Toate clasele de jos de la orase, cartierele sarace, favelas put. Fie ca e vorba de lumpenproletariat fie despre muncitorul zilier, oameni din zone rurale, cersetori, aurolaci, gunoieri - toti sunt discriminati ca urat-mirositori de catre castele urbane care cauta un fel de superioritate olfactiva. Nasurile fine moderne sunt cele care decreteaza ce parfum e ieftin/tzopesc, ce miros e scarbos si insuportabil si ce te face dorit si iubit. 

Picioarele imputite sunt si ele considerate un fel de blestem al claselor de jos si un fel de simbol al pauperitatii si saraciei aproape inscrisa in biologia celulara si flora bacteriana proprie. Schimbam continuu perechile de ciorapi de frica sa nu ne miroasa cineva picioarele. Daca ne miros picioarele s-ar putea sa pierdem un iubit/iubita, un partener de afaceri, un prieten/prietena buna, un tovaras de calatorie, un posibil admirator. Picioarele imputite intr-o sala de cinema devin mai importante decat filmul din cauza ca ele ne aduc aminte de cine e acolo cu noi in sala, ca suntem defapt intr-o sala, ca sala este populata de fiinte vii puternic mirositoare. Carnivorele, atat marile feline cat si rudele lor canidele miros foarte puternic in starea lor salbateca. Se stie ca toate animalele de prada au mirosuri extrem de puternice cu care isi marcheaza teritoriul, mirosuri pe care obisnuiesc sa le amplifice raspandindu-le in jur sau pe propriul corp cu grija. Avem la randul nostru atatea glande sudoripare in palma si in talpa tocmai ca sa lasam urme olfactive, sa putem trasa trasee in urma noastra. In plus ascundem in ciorapi adevarate laboratoare de parfumerie naturala malodoranta, colonii de bacterii prietenoase care sintetizeaza harnice molecule odorante la comanda in microclimatul de stofa caldut si umed al ciorapului.

http://erwin-lessler.tumblr.com/