0370

A LETTER TO OVERTIME PARTICIPANTS

"OVERTIME merge de minune, rezultatele sunt peste asteptari. Am pus cateva fotografii pe blogul evenimentului, ParadisGaraj casca ochii mari si este surprins de activitatea din acest august. Cui ii vine sa creada ca toate aceste lucruri se intampla intr-un garaj si nu in cele mai importante locuri ale Bucurestiului?

Intrebarea de mai sus ne-a inspirat o provocare, dorinta veche paradisiaca: de ce arta, dezbaterea/intalnirea nu are loc decat pe teritorii neutre, marcate ca apartinand unei reglementari care de cele mai multe ori mimeaza libertatea de opinie? Precum la ZOO, lumea vine sa vada leul cat timp cusca nu il confrunta cu adevarul conform caruia el, "leul" era stapanul acestor meleaguri, noi suntem intrusii care trebuie mancati :)

Haideti afara din "Galerie"!

OVERTIME a adunat o lista faina de lucrari din cele mai diverse spatii de expresie, majoritatea pretandu-se la montarea in tot felul de locuri care ar aduce un plus de inteles, prin recontextualizare si intalniri accidentale, fiecareia. Am dorit intotdeauna ca ceea ce facem sa aiba relevanta si/mai ales fata de cei care nu sunt obisnuitii galeriilor. Mai cu seama lor ne-am adresat, cu fiecare actiune, convingand fiecare artist atins de Paradis, celor care se bucura de mai putina libertate de actiune si exprimare. Pe ei ii intalnim oriunde altundeva decat in "scena de arta contemporana". ParadisGaraj i-a gasit si va cheama si pe voi sa ii intalniti.

E simplu: regandim localizarea prezentarii tale, altundeva, in spatiul public. Sa nu stam unde suntem pusi, sa nu ridicam ziduri de "confort" libertatii alegerii prezentei noastre oriunde si oricand. Daca avem ceva de spus, sa nu urlam la proprii pereti! Garajul pune la bataie buna dispozitie si aderenta totala la ideea de a provoca noi experiente, noua si celorlalti intamplatori in acel loc, la acea data si ora. Vom vedea impreuna ca pretul platit (solutia curentului electric, teama de ploaie in ora prezentarii, posibilitatea ca lucrarea sa sufere deteriorari de transport sau interactiune in/voluntara, necesitatea evacuarii locului ocupat/recuperat, etc) este cu mult mai mic fata de satisfactia unei audiente ocazionale, edificate in privinta intelesului lucrarii, de catre cei de fata. Nu suntem la prima actiune de gen, experienta a confirmat."

0369

9 ianuarie 2055

Se implinesc 50 de ani de la terminarea celui de'al doilea razboi civil din Sudan.

Un reporter o intervieveaza pe una din putinele persoane ramase in viata care l-au cunoscut pe cel care a fost implicat in activitatile de eliberare a sclavilor sudanezi din acea perioada.

"Pe vremea aceea eram o tanara entuziasta preocupata de fenomenul sclaviei si calatoream prin lume studiind problema la firul ierbii."

"Crezand ca este american aveam in minte aformatia lu' Renee Cox :"sclavia i-a dezbracat pe negri de demnitatea si identitatea lor, iar istoria continua sa aibe aceleasi efecte adverse asupra psihicului Afro Americanilor" ......... Nu stiam daca este din cauza contrastului cromatic rasial insa uitatura te anestezia si parca iti trezea un sentiment de vinovatie involuntar. "

"Ne-am asezat la o masa langa trei ferestre mari prin care puteai analiza tipurle de dinamici nocturne. Am aflat ca se numea Salva si fusese nevoit sa fuga din Sudan. Mi-a povestit ca lucrase ca agent sub acoperire in activitatile de eliberare a sclavilor Dinka, Nuba, Fur, Massalit si Zaghawa,majoritatea crestini si animisti din sudul Sudanului. Fusese inca de tanar membru Sudan People Liberation Army."

" Trebuia sa elibereze femeile si fetele care erau date spre prostitutie. Infatisa un bogat musulman din nordul Sudanului care cumpara femei pe care le plasa in diverse case de toleranta, cluburi si retele stradale. "

" ......sa se infiltreze in The Lord's Resistance Army pentru a monitoriza situatia copiilor care sunt recrutati fortat pentru diverse grupari militare sau exploatati ca forta de munca. Aceasta ultima misiune a sa implica un grad de risc foarte ridicat : orice cuvant, miscare sau decizie puteau fi interpretate gresit si imediat starnea banuieli. Dorinta lui de a elibera acei copii era atat de mare incat si-a pus in joc toata capacitatea sa de disimulare, de analiza a inamicului si de insusire a comportamentului lor."

0368

Densitatea unei păduri sau întinderea unei câmpii sunt peisaje bine întipărite în subconştientul nostru. Ştim că în pădure se găsesc copaci iar câmpia reprezintă o întidere mare de pământ deseori cultivată. Suntem obişnuiţi cu uniformitatea acestor peisaje. Tocmai din această cauză ele devin comune, de cele mai multe ori neinteresante.

Se întâmplă uneori ca această monotonie a peisajului să fie întreruptă de ceva necunoscut. Apare în mijlocul naturii o construcţie neidentificabilă, o structură care nu are nici un sens. Calmul oferit de natură se transformă brusc în mister şi incertitudine. Aceste structuri ce parcă au aparut singure, au totuşi un început şi au fost create cu un scop, majortatea în perioada comunistă. Mie insă aceste construcţii nu-mi amintesc de acea perioadă, pe care am cunoscut-o numai câţiva ani, ci doar de plimbări prin natură şi intâlniri cu neobişnuitul. Retrăirea acestor stări în momentul când descopar astfel de peisaje îmi confirmă faptul că străinul din mediul care ne-a devenit familiar produce un sentiment de nesiguranţă, de apăsare.

Să fie oare acei numai câţiva ani pe care-i cunosc vag?


Lucian Bran

0367

ADUCETZI-VA CIORAPII IMPUTITI LA PARADIS GARAJ si o sa ii spalam, uscam si parfumam aromaterapeutic impreuna!!!

In anii 30' Gheorghe Orwell zicea "Adevaratul secret al distinctiilor de clasa in Occident e exprimat prin trei cuvinte infioratoare... clasele de jos put." 

Normele olfactive dicteaza si azi felurite tipuri de discriminare rasiala, etnica sau de clasa. Minoritatile, emigrantii, azilantii si toti indezirabilii devin rapid urat-mirositori pentru nasul majoritatii. O majoritate care se simte aproape inodora, fara miros propriu, curatita, parfumata si sanatoasa. "Bai imputitule!" este o injuratura care se bazeaza pe o ierarhie a spalatului, igienei corporale si parfumatului din belsug. Parfumul si detergentul fin sunt apanajul claselor superioare care reusesc sa isi aleaga mirosul potrivit (in functie de ordinea spalatului, epilatului, orele zilei, etc) si sa isi mascheze mirosul propriului corp cu ajutorul unei chimii sintetice semnate de artistii bunelor maniere olfactive. 

In trecut anti-semitismul in Polonia si in alte tari din estul europei era exprimat prin scarba fata de mirosul usturoiului. Mirosul facea jocul murdar al discriminarii si prejudecatilor. Si in America emigrantii italieni sau est-europeni veniti din zonele cele mai sarace ale continentului European au fost imediat etichetati ca "put a usturoi", ca sunt niste nespalati si imputiti. Din start noii veniti au fost discriminati olfactiv de restul populatiei civilizate asezate (nu cu mult timp inainte) pe coasta de est si au fost carantinati ca prost-crescuti, sarantoci, "mancatori de ustori". Sa fi puturos si sa puti sunt practic injuriile si blestemele societatii industriale, hiperactive, igienizate si speriate de mirosurile alungate la marginea bideului si masinii de spalat. 

Chiar si in societatile democratice, nasul e folosit in continuare ca un fel de detector infailibil al mizeriei, imputiciunii, saraciei si jegului. Toate clasele de jos de la orase, cartierele sarace, favelas put. Fie ca e vorba de lumpenproletariat fie despre muncitorul zilier, oameni din zone rurale, cersetori, aurolaci, gunoieri - toti sunt discriminati ca urat-mirositori de catre castele urbane care cauta un fel de superioritate olfactiva. Nasurile fine moderne sunt cele care decreteaza ce parfum e ieftin/tzopesc, ce miros e scarbos si insuportabil si ce te face dorit si iubit. 

Picioarele imputite sunt si ele considerate un fel de blestem al claselor de jos si un fel de simbol al pauperitatii si saraciei aproape inscrisa in biologia celulara si flora bacteriana proprie. Schimbam continuu perechile de ciorapi de frica sa nu ne miroasa cineva picioarele. Daca ne miros picioarele s-ar putea sa pierdem un iubit/iubita, un partener de afaceri, un prieten/prietena buna, un tovaras de calatorie, un posibil admirator. Picioarele imputite intr-o sala de cinema devin mai importante decat filmul din cauza ca ele ne aduc aminte de cine e acolo cu noi in sala, ca suntem defapt intr-o sala, ca sala este populata de fiinte vii puternic mirositoare. Carnivorele, atat marile feline cat si rudele lor canidele miros foarte puternic in starea lor salbateca. Se stie ca toate animalele de prada au mirosuri extrem de puternice cu care isi marcheaza teritoriul, mirosuri pe care obisnuiesc sa le amplifice raspandindu-le in jur sau pe propriul corp cu grija. Avem la randul nostru atatea glande sudoripare in palma si in talpa tocmai ca sa lasam urme olfactive, sa putem trasa trasee in urma noastra. In plus ascundem in ciorapi adevarate laboratoare de parfumerie naturala malodoranta, colonii de bacterii prietenoase care sintetizeaza harnice molecule odorante la comanda in microclimatul de stofa caldut si umed al ciorapului.

http://erwin-lessler.tumblr.com/

0366

“L”

L se naște în același an cu Presley, în apropiere de Kansk, un mic oraș siberian. Cu toate că se află la mare distanță de front, simte foametea perioadei ’42-’46. Un pumn de făină transformat într-o clătită îi salvează viața la 8 ani. Renunță la visul de a urma cursurile Universității de Film de la Leningrad, având gravată în subconștient teama de a nu rămâne fără hrană. Alege secția de Chimie Alimentară a Facultății de Chimie, gândindu-se că ar găsi mereu mâncare dacă ar lucra într-o fabrică de lactate (îi și plăcea mult înghețata).

Până acum pare o construcție melodramatică croșetată pentru satisfacerea unor gusturi telenoveliste. Însă nu. E o istorisire aleasă din culegerea de snoave, basme și povestiri a celor ce ne sunt aproape.

Ajunge în București după ce e cucerită de un student roman, al aceleiași secții, venit cu bursă la Leningrad. Se căsătorește la 22 de ani.

În 1958 se angajează ca inginer în chimie alimentară la I.C.I.L. (Institutul de Cercetare și Industrializare a Laptelui). Doi ani mai târziu își mută locul de muncă la F.P.L. (Fabrica de Produse Lactate). Naște două fete. În 1973 e forțată să se pensioneze prematur (la doar 38 de ani) din cauza unei miopii avansate. Devine ghid turistic specializat în limba rusă la O.N.T. (Oficiul Național de Turism) pentru a-și putea întreține fetele.

În 1977 divorțează. Strânge borcane și sticle pentru a le vinde centrelor de colectare. În 1985 cumpără o nouă mașină de spălat, după defectarea unui model din ‘58. Nu se îndură să renunțe la aparatura stricată, în ciuda inutilității, așa că o transformă în piesă de muzeu și îi face loc într-un dormitor. După revoluție, plasticul invadează capitala (mai întâi sub forma pungilor). Începe să adune. Continuă afacerea cu sticle și borcane, de data asta vânzându-le comercianților din piețe. Păstrează toate cutiile (iaurt, sana, cremă Finetti, etc). În scurt timp geamul dulapului din bucătărie devine neîncăpător.

Se simte adierea en-grosului. Cumpăratul se transformă din necesitate în plăcere. O plăcere a vânătorului, a scouterului de prețuri. Ajunge un fel de “șoim al piețelor”. Apar cataloagele “Pagini Aurii”. Adună edițiile fiecărui an. Se aprovizionează cu electrocasnice noi, însă nu se poate despărți de cele vechi, pe care continuă să le folosească (cumpărate de rezervă). Aparatura nouă devine la rându-i veche fără a fi utilizată, iar alte scule “de ultimă generație” sunt cumpărate. Dormitoarele apartamentului de 3 camere devin gazdele produselor, spații de depozitare.

În ’98 cumpără un televizor color LG (bătrânul “Diamant”, stricat, se retrage în dormitorul răcoros din apropierea bucătăriei). În 2000 cumpără un aragaz, pe care nu îl folosește - cel vechi e încă în formă. Îi face cu greu loc în bucătărie, ascunzându-l după un dulap (soluție de back-up). Se deschide rețeaua Carrefour. Se tipăresc cataloage cu produsele aflate la ofertă. Le privește ca veritabile reviste, dezbătându-le conținutul și aprovizionându-și rudele cu ultimele “publicații” (Carrefour, Mediagalaxy, Mega Image, etc).

În 2002 își cumpără o a treia mașină de spălat după defectarea celei din ‘85 (însă nu va renunța nici la cea de-a doua și nici la prima, de pe vremea lui Hrusciov). Sufrageria rămâne singura încăpere în care se poate locui.

Teleshoppingul invadează audiovizualul. Fascinată, urmărește spoturile ca pe niște emisiuni. Prețul psihologic și credința că fiecare produs e o ofertă incredibilă și irepetabilă o împing să-și scoată la iveală natura cump-aholică în forma-i pură. Înainte doar cele două dormitoare, bucătăria și strâmtul hol reprezentau spații de depozitare, lăsând sufrageria să respire. Acum și ea ajunge victima instalațiilor de carton. Din uriașa cantitate de produse comandate (peste patruzeci la număr), folosește doar două – Kosmodisk și aspiratorul Thomas (celelalte rămân împachetate – că nu-i trebuie).

După ceva vreme, rămasă fără spațiu, oferă membrilor familiei în jur de zece produse. Aceștia sunt de acord, gândindu-se că efectele vizibile ale supradozei de absurd au făcut-o să se gândească la reabilitare. Șase luni mai târziu, depozitul de la TV Shop se va subția cu încă atâtea produse. În 2008 un vecin schimbă ușa intrării și e pe cale să se descotorosească de cea veche. L se opune, cerând-o pentru a o înlocui pe a ei cu aceasta (cu toate că aveau aceeași vechime, modelul doamnei L era mult mai degradat). Atașată de fosta ușă, nu se îndură să-și ia adio și o așează ca monument în bucătărie.

A se continua. 

Daniel Djamo

0361

O V E R T I M E


Garajul primeste, in luna August, vizita catorva curatori din afara tarii. Sesiunea de PORTOFOLIO REVIEW din cadrul NAG4 s-a dovedit neincapatoare pentru numarul de expozanti, dosarele lor se afla inca pe biroul de lucru si rezultatele, surprinzatoare, trebuie expuse.

Fiecare zi a lunii august va deveni gazda unei singure lucrari. Cele 31 de lucrari/zile vor fi prezentate in ParadisGaraj de catre autori care vor putea oferi prezentari, completari, declaratii de presa, etc. Pentru inscrierea in calendarul OVERTIME contactati paradisgaraj@gmail.com / 0723 971 929 incepand cu 12 iulie 2010.

Inscrierile se vor face pe principiul primul venit/ primul servit. Paradisul sustine diversitatea prezentarilor si incurajeaza participarile tacite cum ar fi: autor ascuns, arhive nonartistice, videoloop, etc. Principiul de expunere "one work, one day" nu impune serii de obiecte, obligativitatea prezentarii orale, estetica white-cube, etc. Se considera "one work" o unitate definit stilistic sau in curs de stabilizare, sunt acceptate grupari artistice/nonartistice sub o singura titulatura. ParadisGaraj cauta, cu precadere, lucrari unice apte de a fi prezentate singular. Ne dorim prezenta celor de la Arhitectura, Politehnica, Matematica, Peisagistica, Istorie, Arte Plastice, etc. Garajul din Batistei ofera si cauta ingeniozitate.

Pana la urma, chiar toata lumea e in vacanta? Mai exista vacanta? Cand vizitele curatoriale curg, competitia este feroce, artisti fresh rasar din gradinite, preturile scad, octombrie e luna de expunere, tranzactiile dispar, licitatiile se contrafac, cand toata lumea are un pont - mai exista vacanta? Pornim in cautarea raspunsului: unde sa fim cand suntem cautati, ce sa dam cand trebuie sa livram, cat de mult putem intarzia si, in ultimul rand, care sunt consecintele.
Teoriile curg, demonstratiile anima argumentele: ParadisGaraj este alb, white-cube, si gazduieste o bienala. Intrebarea fireasca isi cauta raspunsul onest: ce fel de arta expune "GALERIA" Paradis?

Sa dam cu bata in statement: Garajul este suport pentru idei, arta plastica sa stea in pet-urile ei, ne trebuie un om, doi oameni, trei oameni care sa vrea totul pentru toti. Paradisul se croseteaza din nemultumire, sarcasmul topeste lenea, Garajul isi impinge caleasca de clestar pana la urmatoarea pana.

Ridicam un podium si punem pe locuri / fiti gata / start / pe toti cei care sunt OVERTIME.